Urme pe trecere

Nu mai spun nimic. Prin treceri
Se va stinge urma mea.
Vor cădea sub vremi de seceri
Lanuri multe… chiar o stea…

Sunt, exist și-mi pare bine
Că despre iubiri mai scriu
Scotocind printre ruine,
Duhănind pipe-a târziu.

Vremea mea-i prezentă, iată,
Cât mai scriu, cât mai cetesc,
Cât mai pot iubi o fată
Prin livezi de omenesc.

Noi ne naștem cu plecarea
Și trăim cu ea în gând,
Ca epavele cu marea,
Ca și freamătu-n cuvânt.

Vai, îmi e aproape iarnă
Pe pământul numai ploi;
Vor începe ca să cearnă
Fulgi pe turmele de oi.

Se va omăti la munte
Dorul ierbilor de ieri
Iară-n tâmplele-mi cărunte
Mă vor colinda tăceri.