NE PARASESC ACTORII

Au rămas atât de multe goluri
Care se aseamănă teribil,
Ni se sting pe rând actorii
Şi rămân pustii atâtea roluri…

Deghizați cu ultima lor haină
Mor prin curți sau în spitale,
Făra recuzită, fără garderobă
Fac din moarte, scena cea de taină…

Fără reflectoare, renunțând la farduri
Amintindu-şi parcă de atâtea bisuri,
Pleacă trişti să-şi rupă
Ultimele-afişuri de pe porți şi garduri…

Le-a rămas un rol, rolul de fantomă
Ca să-şi mai revadă minunatul public,
Care-ndoliat plânge, stând de gardă
Culturii române, ce-a intrat în comă…

Mor actorii țării, în case mizere
Şi noi parcă trebuie să râdem,
Că-n conştiința noastră, astăzi zăvorâtă
Ei încă mai joacă propria tăcere…

Şi privim pasivi floarea care moare
Prea nesimțitori când ne mor actorii,
Scenele rămase acum fără dânşii
Au rămas în umbră şi fără culoare…

Se-aud cioclii parcă prea nerăbdători
Că au de plătit casele in rate,
Pică-ndoliate cortine în teatre
Mergeți în lumină, scumpii mei actori…

Odihna vesnica doamna Stela Popescu!